Numele meu este Oana Dinu și, în afară de cea mai importanta profesie a vieții, aceea de a fi om, sunt psiholog clinician și terapeut ABA (Applied Behaviour Analysis) – Terapie Comportamentală Aplicată. Cabinetul meu de psihologie se află în Ploiești, unde lucrez cu copii, adolescenți și adulți care se confruntă cu anxietate, stres, probleme emoționale sau dificultăți de cuplu.
Ca și tine, am și eu o poveste de viață. O parte din ea o împărtășesc cu tine. Povestea încă se scrie; în timp, am tot schimbat firul, culoarea literelor, spațiul dintre cuvinte și clipe, am deschis și închis capitole, uneori în lacrimi, alteori cu zâmbet…ca noi toți.
Știu ca a fost nevoie sa rătăcesc o vreme până să realizez un lucru: călătoria către tine însuți incepe de multe ori de la baza celei mai adânci prăpastii! Acolo unde nu e nimeni pe care sa te sprijini, de care sa te agăți, acolo unde strigi și-ți răspunde doar ecoul, te doare sufletul de teamă și simți ca ai orbit de întuneric, acolo te regăsești!
Te simți si te observi cum nu ai făcut-o niciodată până atunci, te privești în cea mai strălucitoare lumină, mai profund decât ai putea sa o faci vreodata ! Întelegi că abia acum începe Călătoria. Ești murdar și ciufulit, dar zâmbesti! De data asta, drumul e unul singur! Spre LUMINĂ!
Spre lumină am plecat eu însămi în 2017, din cabinetul unui psiholog. Eram în acea prăpastie de care pomeneam mai sus. Deși mă pricepeam atât de bine să înțeleg profunzimea experiențelor proprii și să deslușesc cauza bubelor mele sufletești, mă simțeam pierdută, pe o canapea maronie, în fata unui om care mă studia atent. Fără sa știe la acel moment, avea sa contribui decisiv la întoarcerea mea spre lumină. Ce a făcut oare?
Mi-a simțit rostul și m-a îndrumat sa studiez psihologia. Am reușit sa mă înscriu pe ultima sută de metri, luptându-mă cu vocile critice și bombănitoare: e târziu, nu vei reuși! Ești mamă acum, ai alte priorități! Am reușit să le ignor. Era ceva dincolo de ele, care venea din suflet și mă liniștea cu totul. Îmi găsisem drumul.
Au urmat ani de studiu, formări și dezvoltare personală, timp în care am aruncat, cusut, tăiat, curățat, recondiționat materiale vechi, adunate în minte și suflet. N-a fost ușor să fac ordine, dar a fost necesar! De câțiva ani, deschid cu bucurie, dar și responsabilitate, ușa cabinetului în care intră copii, adolescenți, adulți.
Să îți pot asculta povestea sau povestea voastră de cuplu, să pot desluși emoții și să citesc povești cu cei mici, îmi pare acum atât de natural și firesc… E SENSUL!
În cabinetul de psihologie din Ploiești lucrez cu copii, adolescenți, adulți și cupluri care trec prin perioade dificile sau care simt nevoia să înțeleagă mai bine ceea ce trăiesc. Uneori, oamenii ajung la psiholog din cauza anxietății, a stresului, a atacurilor de panică, a problemelor de cuplu sau a dificultăților emoționale, iar alteori ajung pentru că simt că au nevoie de un spațiu în care să poată vorbi și să fie ascultați.
Rolul meu, ca psiholog clinician în Ploiești, este să ofer un spațiu sigur, calm și fără judecată, în care fiecare om să își poată înțelege mai bine emoțiile, gândurile și experiențele de viață.
Sunt psiholog clinician și terapeut ABA (Applied Behaviour Analysis) – Terapie Comportamentală Aplicată. În cabinetul de psihologie din Ploiești lucrez cu copii, adolescenți, adulți și cupluri. În activitatea mea ca psiholog clinician în Ploiești, întâlnesc oameni diferiți, fiecare cu povestea, ritmul și resursele sale.
Psiholog clinician
Terapeut ABA (Applied Behaviour Analysis)
Cursuri și formări de specialitate
Programe de dezvoltare personală
Cred că fiecare persoană are nevoie, înainte de orice tehnică sau soluție, de un spațiu în care să se simtă ascultată și înțeleasă. În întâlniri, încerc să ofer un spațiu calm și sigur, în care omul din fața mea să poată vorbi deschis despre ceea ce trăiește.
Nu există rețete universale, ci oameni diferiți, fiecare cu drumul său, cu ritmul său și cu propriile răspunsuri. Uneori, schimbarea începe din momentul în care reușești să spui cu voce tare ceea ce până atunci ai ținut doar pentru tine.
„Fiecare om are în el resursele de care are nevoie. Uneori, ele au nevoie doar de timp, de înțelegere și de un spațiu sigur în care să apară.”
Uneori, primul pas este doar o conversație. Dacă simți că ar fi de ajutor să vorbim, poți face o programare pentru o întâlnire.
Dacă ești în căutarea unui psiholog în Ploiești, te aștept în cabinet pentru evaluare psihologică, consiliere psihologică sau terapie. Întâlnirile pot avea loc la cabinet sau online, în funcție de nevoile tale.